|
Potrivit informațiilor transmise de autoritățile turce prin adresa Ministerului Sănătății – Direcția Generală Asistență Medicală Și Sănătate Publică, Serviciul De Asistență Medicală Și Planificare Strategică nr. 9672 din 05.08.2026, înregistrată la Direcția de Sănătate Publică Bacău cu nr. 206/6951/05.08.2026, începând cu data de 26 aprilie 2025 a intrat în vigoare Regulamentul privind Turismul Internațional de Sănătate și Sănătatea Turiștilor, care stabilește condițiile de autorizare și supraveghere a instituțiilor intermediare care desfășoară activități în domeniul turismului medical. Conform acestui cadru normativ, instituțiile intermediare care facilitează accesul pacienților străini la servicii medicale în Republica Turcia trebuie să dețină Certificatul de Autorizare pentru Turism Internațional de Sănătate, emis de International Health Services Inc. (USHAS), entitate afiliată Ministerului Sănătății din Republica Turcia. Totodată, autoritățile turce recomandă ca pacienții străini să utilizeze exclusiv instituțiile și agențiile care dețin această autorizație, în vederea accesării serviciilor medicale în condiții de siguranță. Lista instituțiilor și agențiilor autorizate poate fi consultată la adresa: https://www.healthturkiye.gov.tr/agency. Prezenta adresă are caracter exclusiv informativ și urmărește asigurarea unei informări corespunzătoare a persoanelor și instituțiilor interesate cu privire la cadrul de reglementare aplicabil în Republica Turcia. |